În momentul în care începi să cauți un partener ERP, tentația este să compari funcții, prețuri și prezentări spectaculoase. În schimb, dacă vrei să iei o decizie bună și să eviți luni întregi de frustrări, merită să citești până la final, înainte să semnezi orice contract.
Verifică dacă pune întrebări despre compania ta încă din primele discuții
Primul semn bun este atunci când discuția se mută rapid de la software la business. Un partener valoros vrea să afle cum funcționează vânzările, cum circulă documentele și unde se pierd cele mai multe ore în fiecare săptămână.
Dacă primele 60 de minute sunt dedicate înțelegerii afacerii tale și aproape deloc aplicației, ești pe drumul potrivit. Un ERP ajunge în centrul companiei, iar cineva care înțelege procesele interne va construi un sistem mult mai eficient. Intra aici pentru a vedea o soluție excelentă pentru business-ul tău.
Vezi dacă vorbește doar despre tehnologie
Există furnizori care transformă fiecare întâlnire într-o demonstrație tehnică interminabilă. După două ore de prezentare, pleci cu impresia că ai asistat la un curs de programare, fără să afli ce beneficii vei vedea în activitatea zilnică.
Un partener bun traduce termenii tehnici într-un limbaj accesibil și explică foarte simplu cum se reduc timpii pierduți, cum circulă informațiile între departamente și cum se elimină blocajele care apar frecvent în companie.
Întreabă cum arată implementarea de la început până la final
Foarte mulți antreprenori întreabă cât costă proiectul și uită să întrebe cât durează. O implementare ERP poate avea între 3 și 12 luni, în funcție de dimensiunea companiei și de complexitatea proceselor.
Merită să ceri un plan, cu etape bine stabilite, persoane responsabile și obiective concrete. În momentul în care fiecare etapă are un calendar bine pus la punct, scad considerabil riscurile de a apărea întârzieri majore.
Vezi dacă se adaptează oamenilor din companie
Un ERP nu ajunge doar pe laptopul directorului general, pentru că în spatele proiectului există colegi din contabilitate, vânzări, achiziții, logistică sau depozit, iar fiecare trebuie să înțeleagă modul de funcționare.
Dacă echipa evită să folosească sistemul după primele săptămâni, proiectul poate începe să scârțâie, motiv pentru care partenerul ales trebuie să știe să comunice eficient cu oameni care au experiențe și responsabilități complet diferite.
Interesează-te ce se întâmplă după lansare
Mulți au impresia că implementarea reprezintă finalul proiectului, dar acum începe etapa cea mai importantă, pentru că apar întrebări, ajustări și procese care necesită optimizare. Întreabă cine răspunde la solicitări, în cât timp primești ajutor și ce se întâmplă dacă firma se dezvoltă peste un an. Un business se schimbă constant, iar ERP-ul trebuie să țină același ritm.
Alege pe cineva care vede întreaga companie
Un ERP conectează foarte multe activități, motiv pentru care discuțiile nu trebuie să se oprească la facturi și rapoarte financiare, chiar dacă acestea reprezintă componente importante. Un partener experimentat privește compania ca pe un ecosistem și poate integra inclusiv procese care țin de managementul resurselor umane, organizarea echipelor și monitorizarea activităților interne, astfel încât toate departamentele să lucreze într-o singură direcție.
Prețul cel mai mic rareori aduce cele mai bune rezultate
Dacă oamenii lucrează în continuare în Excel, trimit zeci de mesaje pe zi și verifică manual informațiile, proiectul și-a pierdut scopul. Merită să privești alegerea partenerului ca pe o investiție pe termen lung, nu ca pe o cheltuială rapidă.
Dacă îți dorești un partener profesionist, cu experiență și cu o abordare orientată spre nevoile companiilor, Sostenia reprezintă o alegere foarte bună, deoarece pune accent pe înțelegerea business-ului înainte să propună o soluție tehnică.
Înainte să semnezi contractul, încearcă să îți răspunzi la o întrebare simplă: ai încredere că persoana respectivă îți înțelege afacerea? Dacă răspunsul vine imediat, decizia devine mult mai ușoară.






Două Românii: performanță în business, decalaj în educație
Devii mai puternic când nu te forțezi
Cum frica de vârstă ne fură alegerile
Jora Ianușev - Școala de dans HDance Experience - „O glumă bună la momentul potrivit te poate învăța mai multe decât o formulă matematică.”