Cu totii am fost la prezentari la care pur si simplu cel mai bun lucru de facut este sa te gandesti la ale tale. Subiectul parca nu este interesant, dialogul lancezeste, participarea salii este redusa. Orice este mai interesant decat ce spune speaker-ul care aluneca imediat in fundal lansandu-ne indiferenti.
Da, subiectul poate sa nu fie deloc interesant, cum se intampla la multe conferinte cand printre main topics sunt inserati si 1-2 vorbitori care de fapt sunt acolo doar pentru vanzari. Se intampla insa din cand in cand sa asistam la o prezentare, un discurs sau o scena de film si care in doar 2-3 minute reusesc sa ne inspire si sa ne determine sa trecem la actiune imediat! Acele momente ne deblocheaza energii sau chiar ne schimba si ne trezesc si brusc stim ce avem de facut!Energia, entuziasmul si claritatea mesajului speaker-ului ni se transmit ca printr-o legatura directa si din acel moment avem un scop si o misiune! Orice putem simti si experimenta in astfel de situatii dar nu indiferenta!
Un bun speaker, un bun discurs in cel mai rau caz polarizeaza, trezeste pasiuni opuse, naste dezbateri aprinse iar in cel mai bun caz uneste si inspira dar in niciun caz nu poate fi ignorant: participantii se trezesc parca fara voia lor prinsi in dezbatere, incep sa analizeze subiectul, fac legaturi cu propria situatie, exploreaza teme si sub-teme conexe, se gandesc la utilitatea subiectului in propria viata si totul se simte parca tonic si viu! Vorbitul in public este indubitabil o arta si o stiinta. O arta pentru ca necesita creativitate si maiestrie, o stiinta pentru ca poate fi invatata si perfectionata. Unii au talent natural, intocmai precum unii au talent la pictura, cei mai multi insa pot deprinde tehnica de prezentare la un curs si prin exercitiu pot ajunge la acelasi nivel. Este o combinatie de psihologia maselor, dinamica grupurilor, introspective, comunicare, analiza, arta actoriceasa si interpretare, controlul emotiilor si desigur inspiratie si spontaneitate! Un bun speaker este un catalizator de emotii si actiune: motiveaza, energizeaza si clarifica! Ce trebuie sa faci pentru a deveni un astfel de speaker? Subiectul este la fel de vast ca orice alta stiinta, dar cateva precepte pot fi enumerate:
- Pregatirea: pregatirea este esentiala intotdeauna, dar mai ales la inceput de drum. Trebuie pregatit subiectul sub raportul continutului, trebuie pregatita prezentarea, trebuie eventual pregatita sala si desigur trebuie sa te pregatesti tu, emotional si chiar fizic! Pregatirea inseamna jumatate din sustinere si isi necesita timpul sau.
- Stabilirea unui obiectiv: obiectivul poate fi sa informezi, dar acestui obiectiv i se pot aronda usor inca 5 obiective: sa convingi, sa emotionezi, sa determini o actiune, sa schimbi ori sa demonstrezi ceva. Fiecare obiectiv trebuie constientizat si lucrat independent si dedicat!
- Dezvaluirea de sine: emotia autentica vine din dezvaluire de sine si din participare. Asemeni unui actor, vorbitorul se afla pe scena in fata a zeci ori sute de perechi de ochi, sub reflector si totul se vede! Multi nu sunt pregatiti de asa ceva, se inchid in ei insisti, citesc parca de pe o foaie si rezultatul este pe masura! Aceasta parca dezbracare-dezvaluire este adesea cel mai greu de facut lucru pentru ca toti ne temem sa nu fim judecati!
- Cunoasterea publicului: acelasi discurs, acelasi continut poate necesita schimbari dramatice in modul de sustinere si interpretare de la o audienta la alta. Intr-un fel trebuie sustinuta prezentarea in fata unei audiente ostile, ori obosite de alte 5 prezentari anterioare ori formata din specialisti pe subiectul in cauza. Nu multi realizeaza aceasta nevoie de analiza si adaptare si se prezinta egal! Un exemplu pe care il folosesc pentru a demonstra necesitatea adaptarii este evident: daca audienta ar fi formata din copii, ai mai sustine prezentarea in acelasi fel?
- Construirea unui set-up interactiv: nu sunt putine cazurile cand speaker-ul “uita” sa dialogheze cu sala si parca sustine prezentarea pentru sine, intr-un monolog adesea fad! Unul dintre “secretele” vorbitului in public este tocmai arta dialogului, nu sub aspectul formei de comunicare ci sub aspectul oricarei modalitati de a interactiona cu publicul. Speaker-ul trebuie sa fie capabil sa isi ajusteze din mers discursul, sa identifice si sa raspunda la energiile salii, sa vada zonele de interes, sa treaca mai rapid peste segmentele neatractive, sa preia gesturi sau cuvinte din sala, sa adreseze nevoi punctuale. In nici un caz, chiar si in situatia unor prezentari sustinute vizual cu PPT in care libertatea de miscare in subiect este limitata de succesiunea slide-urilor nu trebuie “citit” materialul, improvizatia si spontaneitatea pot fi solutia din multe situatii limita.
Sunt multe aspecte tehnice in procesul devenirii ca speaker. Asemenea unui sculptor care trebuie sa invete mai intai despre rezistenta si proprietatile materialelor si tehnica cioplirii, si speaker-ul trebuie sa deprinda detaliile manuirii “instrumentelor” sale. La final insa, ceea ce conteaza cu adevarat, nu este nici pe departe o tehnica desavarsita ci mai degraba pasiunea, entuzismul si autenticitatea!
Va astept la Trainingul de „Public Speaking”. Mai multe detalii gasiti aici!
Articol scris de:
Sorin Faur – Trainer De Peste 10 Ani, 14 Ani Experienta In HR
-trainer atestat de Autoritatea Nationala pentru Calificari (ANC);
-coordonator regional al activitatilor de HR, al companiei BDO pentru Romania si alte 11 tari balcanice;
-membru HR Club;
-unul dintre pionierii HR-ului modern din Romania, autor a numeroase materiale si articole de specialitate;
-14 ani experienta in resurse umane, avand ca domenii principale de expertiza: recrutarea, planificarea strategica, managementul performantei, motivarea personalului, restructurarile organizationale, diagnoza si optimizarea organizatiilor si HR leadership, proiecte locale si internationale;
-a sustinut si sustine traininguri in domenii precum recrutare si resurse umane, prezentari si vorbire in public, managementul timpului, managementul schimbarii, negociere, gestionarea conflictelor, gandire creativa, management si leadership;
-numeroase stiudii de specialitate in cadrul unori institutii de renume: masterat in diagnoza psihologica si masterat in psihologie economica si organizationala la Universitatea din Bucuresti, Executive Master of Business Administration (EMBA) la Vienna University of Economics and Business, MITx Global Entrepreneurship Bootcamp la Massauchusetts Institute of Technology.