Ești freelancer și lucrezi de acasă? Ori compania la care lucrezi îți oferă această posibilitate? Cel mai probabil ești încântat, fiindcă eviți traficul, economisești și te poți concentra la sarcinile pe care le ai de făcut, din intimitatea casei.

Cu toate acestea, biroul de acasă trebuie să fie un spațiu personal, care să-ți ofere liniște. În plus, locul în care lucrezi merită să arate bine și să fie organizat, astfel încât să fii productiv.

Iată cele mai importante ponturi de amenajare a biroului!

Investește într-un birou potrivit pentru spațiul în care lucrezi

Dacă simți că biroul pe care îl deții nu este potrivit pentru tine, ar fi bine să-l înlocuiești. În funcție de nevoi și de preferințe, îți trebuie un birou simplu sau cu sertare, care să fie în armonie cu restul încăperii în care îl așezi.



Cele mai potrivite sunt birourile minimaliste, mai ales dacă ai nevoie doar un laptop și câteva accesorii. Opțiunile sunt variate și în ceea ce privește nuanțele, însă poți opta pentru birouri neutre, de bej sau maro, care se potrivesc în orice locuință. Preferi culori mai vii? Există birouri verzi, roșii sau albastre, ideale pentru persoanele vesele și creative.

Așează biroul într-o cameră mai puțin aglomerată

Acum că ai un birou care te ajută să lucrezi de acasă, este important și locul în care îl așezi. Poate că nu dispui de o cameră goală special destinată pentru munca de la domiciliu, însă te poți bucura în continuare de un spațiu ideal de lucru, departe de zgomote.

Alege o cameră mai puțin aglomerată și așează biroul într-un colț, astfel încât să optimizezi spațiul și să fii productiv, fără să te împiedici de alte obiecte din jur. Majoritatea persoanelor amplasează biroul în living, lângă o fereastră, sau chiar pe un balcon închis, unde există lumină naturală din belșug.



Dacă acestea nu sunt opțiuni potrivite pentru tine, îți poți amenaja biroul direct în dormitor, într-un colț mai retras. Oriunde l-ai așeza, nu uita să cumperi un coș de gunoi pentru birou, în care să arunci lucrurile de care nu mai ai nevoie. Astfel, nu întrerupi munca pentru a merge în altă cameră să scapi de obiectele inutile, fie că sunt hârtii sau diferite resturi alimentare.

Cumpără și un scaun adecvat

Chiar dacă lucrezi de acasă și poți lua o pauză atunci când simți nevoia, este esențial un scaun adecvat, care împiedică apariția durerilor de spate. Poziția în care lucrezi de la birou este importantă pentru confortul tău, dar și pentru concentrare și productivitate.

Apelează la modelele de scaune ergonomice, în funcție de culoarea preferată sau de design. Sunt recomandate și scaunele care se ajustează pe înălțime, astfel încât să stai confortabil la birou.

Ai nevoie de corpuri de iluminat

Corpurile de iluminat sunt un real ajutor atunci când lucrezi de acasă, mai ales dacă biroul nu este amplasat într-o cameră luminoasă. În acest fel, corpurile de iluminat reduc oboseala ochilor și contribuie la o concentrare optimă.

Investește în corpuri de iluminat funcționale, cu un design plăcut. Cele mai potrivite sunt veiozele și lămpile care se ajustează, potrivite pentru orice încăpere.

Nu uita de spațiile de depozitare

Trebuie să lucrezi într-un spațiu bine organizat și să ai la îndemână toate obiectele necesare muncii. Corpurile de depozitare sau organizatoarele sunt recomandate pentru un birou, mai ales dacă lucrezi înconjurat de acte sau diferite documente.

Dacă nu ai loc să incluzi un birou cu spații de depozitare, asigură-te că îl așezi lângă o bibliotecă sau o etajeră.

Pune accent pe decorațiuni care te inspiră

Nu în ultimul rând, merită să pui accent și pe decorațiuni, pentru ca biroul să nu fie amenajat în mod banal. Așadar, poți să adaugi o pată de culoare folosind plante verzi, în ghivece colorate, care să te anime.

La fel de interesante sunt și lumânările parfumate, figurinele sau statuetele care îți aduc inspirație când te așezi la birou. Alte mici detalii care te pot binedispune sunt fotografiile cu cei dragi sau decorațiunile simpatice, cu citate motivaționale.

Inspiră-te din aceste ponturi de amenajare și creează un spațiu ideal pentru munca de acasă!