Ați auzit vreodată de termenul Wunderkind? În traducere, din limba germană, înseamnă „copil minune” – un copil cu abilități deosebite și rezultate remarcabile, uneori vizibile încă de la vârste fragede. Orice părinte își dorește să aibă un copil cu astfel de capacități, fie că este vorba despre interesul său în muzică, știință sau limbi străine. Chiar dacă nu toți copiii au acest potențial extraordinar, toți au nevoie de susținere; studiile arată clar că mediul educațional timpuriu joacă un rol important în dezvoltarea lor intelectuală și emoțională.
V-ați gândit la educația bilingvă ca activitate extrașcolară pentru copilul dumneavoastră? Este una dintre cele mai eficiente modalități prin care putem încuraja curiozitatea naturală a copiilor și dorința lor de a descoperi lucruri noi. Pentru că educația bilingvă nu înseamnă doar învățarea unor cuvinte noi, ci expunerea constantă la două sisteme de gândire, la culturi diferite și la contexte care stimulează dezvoltarea cognitivă a copilului.
Educația bilingvă poate începe la orice vârstă și este de încurajat pe tot parcursul vieții – nu degeaba avem celebra vorbă omul cât trăiește învață. Cu toate acestea, dacă începem încă din etapa de dezvoltare timpurie, avem avantajul vârstei, al timpului disponibil și al curiozității native. În această perioadă, creierul este mai receptiv. La vârste mici, copiii asimilează sunetele, structurile gramaticale și vocabularul în mod natural, aproape fără efort. Sunt de mare ajutor abordările de tip jocuri de rol, unde nu lipsește interacțiunea, dar și expunerea constantă la o anumită limbă străină.
De ce educația bilingvă începută devreme contează pe termen lung
Încă din școala primară, conform programei, este introdusă o limbă străină. Este însă de ajuns? Dacă ne dorim mai mult decât acumularea de cunoștințe lingvistice, ne dorim dezvoltarea unor competențe precum gândire critică, deschidere culturală, încredere în sine și capacitate de adaptare, un curs de limbă germană sau curs engleza Suceava ar putea fi de mare folos.
Știați că cei care încep devreme să studieze o limbă străină nu doar că vorbesc mai fluent, dar au și o pronunție mai bună? În același timp, este important de subliniat că nu este niciodată prea târziu să învățăm o limbă străină. La maturitate, motivația, disciplina și experiența de viață pot compensa lipsa începutului timpuriu. Totuși, avantajul clar rămâne de partea celor care fac primii pași încă din copilărie.
Unde ne putem înscrie copiii pentru a urma un curs de limbă străină?
În Suceava, la Centrul Wunderkind. Aici, copiii beneficiază de cursuri bine structurate, susținute de profesori dedicați. Programul este organizat pe durata a 32 de săptămâni, de-a lungul anului școlar, cu o frecvență de o ședință pe săptămână. Tot aici, în cadrul centrului acreditat Wunderkind, copiii pot susține examenul ÖSD de germană (Österreichisches Sprachdiplom Deutsch), fiind singurul centru de pregătire și examinare ÖSD din județ.
Întrebări frecvente:
- În ce grupă mă pot încadra?
La Wunderkind în Suceava cursurile de limbă străină – engleză și germană – se adresează copiilor, de la cei de grădiniță până la adolescenți, vârsta maximă este de 18 ani. În funcție de acest aspect, dar și de cunoștințele fiecăruia, încadrarea în grupa potrivită va fi stabilită de profesor, după o testare inițială.
- Mă pot înscrie la cursurile de limbă străină dacă nu sunt cursant la Wunderkind?
Da, pot susține examenul ÖSD și cei care nu sunt înscriși la centrul Wunderkind sau chiar dacă nu sunt din Suceava. Detalii în acest sens sunt în pagina oficială.
Mini-rezumat
Să înveți o limbă străină este un atu personal, dar și profesional. Dacă vă doriți pentru copilul dumneavoastră un start corect în educația bilingvă, la Wunderkind din Suceava îl puteți înscrie într-un mediu educațional sigur, structurat și adaptat vârstei. Cursurile se desfășoară la sediul fizic, nu online.
Contact:
0746 537 481
contact[@]wunderkind.ro
Classic Office Center, Str. Universității nr. 32, etajul 2, Suceava
Cont social media: www.facebook.com/Wunderkind.sv
Sursă foto: freepik.com






Curs Leadership Management Masterclass 28-29 Aprilie 2025 București
Anca Stoenescu – Cufǎrul cu emoții - „Orice poți visa, cu credință, acțiune și perseverență poți realiza!”
Camelia Dinu - Școala de Dans SobiS - Interviu Viena 2025
Curs lucrător de tineret București 9 Mai - 15 Iunie 2025