Dacă ești hotărât să-și construiești o casă, dar încă nu știi ce să alegi astfel încât să nu stai luni, poate chiar ani de zile în șantier, să fie bine făcută și să aibă costuri de întreținere cât mai mici, articolul de mai jos îți poate fi de ajutor. Vei afla care sunt avantajele unei case pe structură de lemn, atât în perioada de șantier, cât și în timpul exploatării. De asemenea, vei afla cât de important este să lucrezi cu un constructor cu experiență care să aibă echipamentele necesare pentru a lucra repede și bine.
Avantaje în perioada de șantier
Casele pe structură de lemn nu folosesc beton sau cărămidă decât pentru fundație. Întreaga structură de rezistență a casei este din cadre de lemn făcute din stâlpi și grinzi rigidizate cu panouri derivate din lemn. Fiecare astfel de cadru devine o cutie cu o rezistență foarte mare, foarte greu de deformat. Din aceste cutii sunt făcuți pereții și planșeele casei.
Constructorii de case din lemn fac mare parte din pereți și planșee în propriile fabrici dotate cu echipamente moderne pentru ca prelucrările să fie foarte exacte. Pereții și planșeele sunt transportați apoi pe șantier unde sunt montați cu precizie, obținându-se structuri bine închegate și trainice. Astfel, timpul în care o casă este ridicată pe șantier se scurtează foarte mult. Litarh, constructor de case pe structură de lemn cu experiență de aproape 20 de ani, poate ridica o casă de 100 m², pe un nivel, în mai puțin de o săptămână.
Un alt avantaj al prefabricării elementelor de construcție este un șantier mult mai curat și un volum de deșeuri mai mic. La șantierul mai curat contribuie și lipsa materialelor umede (beton, ciment, mortar). Acestea lasă în urmă resturi material întărit, cofraje și alte deșeuri care trebuie eliminate ceea ce înseamnă costuri suplimentare. Structurile de lemn care se montează pe șantier sunt foarte exact dimensionate, de aceea nu rezultă deșeuri la montaj. Iar dacă o parte din pereții interiori sunt făcuți pe șantier, deșeurile rezultate sunt în cantitate mică și reprezintă lemn sau derivate de lemn care pot fi recuperate.
Ce avantaje ai ca locuitor al unei case pe structură de lemn
Principalele avantaje derivă din faptul că este folosit lemn pentru structura de rezistență. Lemnul este un material rezistent, dar ușor. Fiind de 3-4 ori mai ușor decât betonul sau cărămida, casa rezultată va fi mai ușoară. Aceasta se traduce printr-un comportament mai bun în cazul unui cutremur deoarece forța seismică este direct proporțională cu greutatea casei.
Lemnul fiind rezistent și ușor, pereții vor ajunge la rezistența necesară la o grosime mai mică decât în cazul celorlalte materiale. De aici rezultă o suprafață utilă mai mare a caselor pe structură de lemn. La prima vedere, poate nu este un avantaj foarte important. Dar dacă ne gândim la orașele mari și aglomerate, în care loturile pentru construit sunt de mici dimensiuni, orice spațiu în plus este foarte important.
Cadrele din lemn pentru pereți și planșee permit montarea materialului izolator în interiorul lor. Avantajul este obținerea unei bune izolări termice fără a crește grosimea peretelui. Un alt avantaj important este obținerea unei case foarte bine izolată termic încă de la ridicarea ei. Dacă ulterior se aplică la exterior un strat de material izolator bine dimensionat, se aleg ferestre de bună calitate care se montează corect și se elimină schimburilor necontrolate de aer cu exteriorul se obține o casă foarte eficientă energetic. Iar o casă eficientă energetic înseamnă costuri de întreținere reduse, adică facturi mult mai mici.
Cum să alegi constructorul
Casele din lemn sunt construite acum mult diferit de cum se făcea în trecut. Au evoluat, atât materialele, cât și tehnologiile. Produsele obținute din lemn sunt mult mai rezistente decât lemnul masiv folosit în trecut, păstrându-se însă aspectul și beneficiile materialului natural. Este motivul pentru care lemnul este considerat de mulți materialul de construcție al viitorului.
Pentru a beneficia de toate avantajele de mai sus trebuie ales un constructor care folosește noile materiale și tehnologii. Constructorul care are fabrică unde poate prefabrica o mare parte din elementele casei va livra materiale de calitate pentru că sunt făcute la adăpost de capriciile vremii și cu echipamente de mare precizie. Termenele de livrare vor putea fi respectate, iar casa va fi ridicată într-un timp scurt. Cu cât gradul de prefabricare va fi mai mare, cu atât timpul petrecut pe șantier va fi mai mic.
Un alt element care poate ajuta la alegerea constructorului este portofoliul acestuia. Acum informația este la îndemâna oricui și poate fi accesată ușor. Un constructor cu portofoliu bogat, care cuprinde case făcute în țară și străinătate, este un foarte bun punct de plecare.
Sursa foto: litarh.ro