Pentru cei care și-au setat obiective de carieră noi și se gândesc la reconversii profesionale, anul 2020 vine cu vești bune. În ultimii ani, s-a putut observa proliferarea și ascensiunea școlilor de IT care au în curriculă obiectivul de a-i învăța pe cursanți programare de la zero, în mai puțin de un 1 an, garantând posibilitatea angajării la final.
Totodată, conform Raportului Hipo – Piața forței de Muncă în 2019, industria IT Software ocupă primul loc în topul oportunităților de angajare, lăsând pe locuri secunde domeniile Vânzări și Finanțe-Bănci.
Am analizat piața de IT alături de școala IT care promite să rezolve problema deficitului de programatori din România – Codecool – și am conchis care sunt motivele principale care fac din IT domeniul ideal în care să activezi în 2020.
România este un hub tehnologic în continuă creștere
Conform unui studiu, domeniul IT a crescut enorm în România – în 2019, a depășit pragul de 5 miliarde de euro (de 5 ori valoarea din 2003 și dublu față de 2013), cu o rată de creștere de 14,3%, contribuind cu 6% la PIB-ul României (versus 0,5% în 2003).
Dacă în primii ani ai democrației, după ‘89, IT-ul însemna firme deschise în sufrageriile personale ale informaticienilor, astăzi România este gazda pentru numeroase centre/companii de IT internaționale prestigioase, precum Microsoft, Amazon, Adobe, Oracle sau IBM.
Potrivit unei analize făcute în 2019 de analiștii de la KeysFin, cifra totală de afaceri a companiilor controlate majoritar, de investitori din Statele Unite ale Americii a fost de aproximativ 1,4 miliarde de euro în 2017, din care industria IT reprezintă aproximativ 30% din totalul investițiilor directe realizate de companii americane prezente în România. Iar acest procent este în continuă creștere.
De asemenea, să nu uităm de performanțele companiilor românești de IT: primul unicorn de avangardă local – UiPath, de BitDefender sau SoftVision.
În ceea ce privește activitatea locală, orașele unde se găsesc cei mai mulți angajați IT sunt București, Iași și Cluj, acest top fiind echivalentul orașelor în care sunt prezente companiile americane prezente pe piața din România: Microsoft la București sau Amazon la Iași. Creșterea angajaților din Iași se datorează și faptului că de pe băncile școlilor din Iași ies între 2500 și 3000 de IT-iști anual.
Salariile din IT oferă stabilitate financiară
România este unul dintre cele mai active hub-uri IT din Europa, cu un ritm de creștere fulminant. Tocmai acest ritm de creștere rapid a dus la crearea unui deficit major de specialiști – acum sunt prea multe posturi vacante de programatori și prea puțini programatori pe piața de angajare. Acest lucru a creat noi oportunități de carieră tentante, variate și sigure, unde angajatul are puterea asupra angajatorilor.
În acest context, și topul salariilor din România este dominat de acest ecosistem, câștigul mediu nominal net crescând de la lună la lună. Dacă, în februarie 2019, salariul mediu în IT a fost de 6683 lei, în luna mai 2019 a fost de 6946 lei, conform datelor Institutului Național de Statistică.
De asemenea, 68% dintre companii cred că salariile în IT vor crește (lucru confirmat de INS), dar și că salariile entry-level în programare se estimează între 500-700 EUR, similar cu așteptările candidaților (550-800 EUR).
Companiile sunt în permanentă căutare de persoane care cunosc cele mai populare limbaje de programare: developeri full-stack, Front-End, programatori Java sau Python, precum și specialiștii în securitate IT și Big Data sau ingineri software.
Mai jos o listare succintă a unor aproximări de salarii în IT, conform unui studiu Codecool, în funcție de specializare:
Full-stack developer:
- salariul unui full-stack developer junior pornește de la 3500 lei, dar majoritatea salariilor se încadrează între 3770 și 7000 lei, interval confirmat și în rapoartele Brainspotting din ultimii ani;
- un middle full-stack developer poate ajunge la un salariu de 9910-13700 lei;
- un senior full-stack developer are, în general, un salariu de peste 14630 lei.
Front-end și back-end:
Conform celui mai recent studiu realizat de Brainspotting România pentru 2019-2020, salariul unui programator (similar pentru front-end și back-end) arată astfel:
- junior developer, 0-2 ani experiență: între 650 – 1300 EUR (salariu IT mediu de 870 EUR).
- middle developer, 2-4 ani experiență: între 1250 și 2580 EUR (salariu IT mediu de 1720 EUR).
- senior developer, peste 4 ani experiență: între 1800 și 4300 EUR (salariu IT mediu de 2260 EUR).
Java, PHP, Python și C++:
- salariul net mediu lunar pentru un programator Java – 7072 lei în România conform comparatorului de salarii Paylab;
- salariul net mediu lunar pentru un programator PHP – 5546 lei în România, conform aplicației;
- salariul net mediu lunar pentru un programator Python – 6470 lei, conform aceleiași aplicații;
- un programator C++ poate câștiga un salariu mediu net lunar de 6973 lei în România.
Cererea de programatori este mai mare ca oricând
Menționam mai sus că angajații sunt cei care au puterea de negociere la angajare. De ce? Iată o statistică grăitoare, care prezintă situația pieței de angajare în IT: studiile arată că ne lipsesc anual peste 15.400 de profesionişti IT.
Pentru a diagnostica mai bine starea actuală a pieței de angajare în IT, școala de IT Codecool în parteneriat cu agenția de recrutare Brainspotting a intervievat 47 de companii din domeniul IT și am depistat principalele provocări cu care acestea se confruntă în procesul de selecție și recrutare a IT-iștilor:
- Mediul academic nu furnizează destui absolvenți IT: puterea de acoperire a universităților nu este deloc mare: cele 5 universităţi politehnice, 59 de universităţi de stat şi 174 de universităţi private cu specializări tehnice oferă anual aproximativ 9.500 de absolvenţi, versus cei peste 15.000, de care avem nevoie.
- Mulți români pleacă peste hotare: conform estimărilor studiului, 37.031 de specialiști IT au plecat din România pentru a lucra peste hotare. Numărul este destul de mare cât să acopere aproape 80% din deficitul de talent în următorii trei ani.
- Specialiștii IT pe care îi avem își pot îmbunătăți abilitățile tehnice: tot studiul arată că 63% dintre companii se confruntă cu nivelul de calitate a talentului – se pare că specialiștii IT din România nu au încă nivelul de experienţă necesar pentru proiecte complexe;
Printre companiile participante la studiul inițiat aici, la Codecool, se numără: DB Global Technology, eMag, GoPro, Finastra, Luxoft, Garmin, Playtika, IBM România și Raiffeisen Bank.
Acum, poți să înveți programare de la zero, într-un an
IT-ul a devenit accesibil. Astăzi, poți să înveți programare de la zero, chiar dacă nu ai terminat o facultate de profil. Este suficient să ai destulă pasiune, să vrei să înveți să codezi și să îți dedici timp pentru acest lucru. Încurajarea reconversiei profesionale, integrată cu diferite strategii, pare să fie o soluție pentru rezolvarea deficitului. Tocmai de aceea, școlile de IT lucrează în parteneriat cu companiile de IT pentru a forma profesioniști în domeniu.
Oameni cu diferite experiențe profesionale (de la ingineri în construcții sau telecomunicații, la jurnaliști, profesioniști în științe politice) sporesc stabilitatea unei echipe, situație deja testată de unii angajatori participanți la studiu.
Există sute de companii din întreaga lume care o fac deja, cât și școli de programare private care pot oferi sprijin pentru acest lucru. De exemplu, am ajutat Vodafone, ThyssenKrupp, Morgan Stanley, Emarsys, CapGemini, Evosoft să găsească angajații potriviți. Vocația este o motivație foarte importantă în domeniul IT și merită să fii atent la cei care doresc o schimbare în carieră, adaugă Claudia Tamași, Country Manager, Codecool România – școala de programare unde o parte dintre cursanții deja înscriși, toamna trecută provin din domenii total diferite precum banking-ul, finanțe sau marketing.
Deci, dacă alegi o școală de IT bună, cu mentori dedicați, poți să înveți programare și să te lansezi ca entry-level în câmpul muncii. În cât timp? Specialiștii aproximează un an, dacă mergi la cursuri constant, organizat, cel puțin 6 ore pe zi, ca și cum ai merge la un job.
Dacă demonstrezi perseverență și dacă vei absolvi cu brio de fiecare modul, unele școli de IT îți vor deschide ușa către primul job, prin parteneriatele pe care le-au format cu companiile în nevoie de profesioniști, care acum angajează programatori care nu dețin neapărat diploma de absolvire în domeniu (peste 50% din companii sunt deschise la această idee).
IT-ul este un domeniu vast
Vastitatea sa vine mai ales din multitudinea de limbaje de programare care există. Iar fiecare limbaj de programare este destinat unui anumit tip de proiect. Deci, îți poți alege limbajul de programare pe care vrei să-l înveți în funcție de ceea ce ți-ai dori să programezi. Dacă ești pasionat de gaming, poți alege un tip de limbaj de programare, pe când dacă ești pasionat de dezvoltarea de aplicații, site-uri sau de inginerie software îți poți alege să înveți alt limbaj de programare.
Printre limbajele de programare cele mai populare, menționăm: Python (dedicat în principal pentru aplicații desktop, web sau framework-uri), JavaScript (dedicat front-end we development-ului), Java (pentru aplicații de mobil sau servere web), PHP (web development), C și C++ (aplicații pentru desktop sau jocuri cu grafică complexă – gaming).
Tehnologia reprezintă viitorul
Este valabil pentru întreg mapamondul, și în mod special pentru România, în această perioadă.
„Brandul tehnologic al țării este intrinsec, stă în ADN-ul ei – avem abilități bune în zona tehnologică, lucru care a și atras numeroși investitori. Totuși, ceea ce ne lipsește este o strategie de dezvoltare. Până acum, piața de IT a României a crescut într-un mod destul de nestructurat și haotic, bazându-se pe inițiative private, pool-ul de ingineri talentați și ceva sprijin din partea statului. Iar acesta nu este mindset-ul unui potențial leader tehnologic.” spune Claudia Tamași, Country Manager Codecool România.
Deci, ce știm sigur este că piața crește. Ceea ce urmează este ca, în timp, să învățăm cum să o gestionăm și cum să folosim această creștere în avantajul nostru.