Instabilitatea financiară specifică perioadei actuale determină tot mai multe persoane să-și îndrepte atenția spre contractarea unui credit bancar pentru acoperirea cheltuielilor zilnice sau rezolvarea problemelor urgente. Indiferent de motivul pentru care îți dorești să accesezi un credit și suma pe care vrei să o obții, este deosebit de important să acorzi atenție taxelor, comisioanelor și costurilor suplimentare pe care le ai de plătit, pe lângă valoarea totală a împrumutului. Nu de puține ori, multe dintre comisioanele percepute de bănci au fost declarate abuzive de către instanțele de judecată. De aceea, e bine să acorzi atenție fiecărui ban pe care trebuie să-l achiți în plus. Iată ce taxe pot fi necesare, atunci când vrei să iei un credit:

Comision pentru analiza dosarului

Obținerea unui împrumut necesită, în anumite cazuri, plata unui comision pentru analiza dosarului de credit. Acesta are un cost fix pentru fiecare tip de credit acordat în cadrul aceleiași instituții de credit. Taxa se achită de către solicitant și acoperă realizarea unui prescoring efectuat de bancă, procesarea cererii de finanțare, costurile pe care banca le are cu analiștii de credite și procesare a datelor, copierea documentelor necesare sau interogarea Biroului de Credit. Comisionul de analiză a dosarului de împrumut se plătește doar o singură dată, în momentul solicitării și depunerii actelor pentru credit.

Taxa pentru gestiunea creditului

Băncile care nu aplică un cost de analiză a dosarului de credit optează pentru o taxă de gestiune a împrumutului. Aceasta se achită la fel, o singură dată, la acordarea împrumutului. Este vorba despre un comision procentual de administrare, aplicat la valoarea creditului, respectiv, la soldul curent al împrumutului și nu la valoarea inițială a acestuia.

Taxă pentru administrarea contului

În fiecare lună, solicitantul creditului va achita o taxă pentru administrarea contului aferent creditului curent. Acesta se achită în aceeași monedă în care este efectuat și împrumutul, lună de lună, pe întreaga perioadă de desfășurare a contractului de credit.

Comision de rambursare anticipată

Din 30 septembrie 2016, legislația  interzice băncilor să perceapă comisioane pentru rambursarea anticipată în cazul creditelor ipotecare, imobiliare sau a celor de nevoi personale cu ipotecă. Împrumuturile prin programul Prima Casă nu intră sub incidența acestei legi. De asemenea, prevederile legale nu se aplică nici pentru contractele aflate în curs de derulare înainte de 30 septembrie 2016.

Comisionul de rambursare anticipată se aplică doar în cazul dobânzii fixe. În acest sens, se poate aplica un comision de 0,5% din valoarea rambursată în avans, dacă plata anticipată se face în ultimul an de contract și 1% din suma achitată în cazul în care rambursarea este efectuată înainte de începerea ultimului an de contract.

Costuri aferente asigurărilor

În cazul anumitor credite, așa cum sunt cele ipotecare sau imobiliare, solicitanții sunt obligați să încheie anumite tipuri de asigurare pentru locuință ori asigurare de viață. Astfel de polițe pot fi necesare și pentru alte tipuri de împrumuturi.

  • Tehnici de vanzare
  • Finanate si economie
  • Management si leadership
  • Marketing si branding
  • Marketing online
  • Resurse umane
  • PR si comunicare
  • Idei de afaceri
  • Interviuri antrepenori de succes
  • Povesti despre afaceri de succes
  • Tehnici de vanzare

    Tehnici de vanzare

Tehnici de vanzare

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Cum sa fii un lider eficient

    Cum sa fii un lider eficient

Cum sa fii un lider eficient

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Cum sa fii un lider eficient

    Cum sa fii un lider eficient

Cum sa fii un lider eficient

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Instrumente creative pentru reclame virale

    Instrumente creative pentru reclame virale

Instrumente creative pentru reclame virale

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Marketing online

    Marketing online

Marketing online

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Resurse umane

    Resurse umane

Resurse umane

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • PR si comunicare

    PR si comunicare

PR si comunicare

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Start afacere

    Start afacere

Start afacere

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Start afacere

    Start afacere

Start afacere

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

  • Start afacere

    Start afacere

Start afacere

Numele tau (obligatoriu)

Adresa ta de email (obligatoriu)

Dobânzi

Este binecunoscut faptul că, pentru orice credit, se achită o dobândă lunară, fixă sau variabilă, precum și dobânda anuală efectivă (DAE). Pe lângă acestea, banca îi poate aplica solicitantului și dobânzi penalizatoare, dacă acesta înregistrează întârzieri la plata ratelor.

Comision unic sau costuri percepute de terți

Serviciile adiționale prestate la cererea clientului sunt taxate de bancă cu un comision unic, sub forma unei sume fixe. În alte situații, instituțiile financiare pot solicita și costuri pentru serviciile percepute de terți, cum ar fi comisionul de evaluare a imobilului sau cel pentru garanțiile din partea unui fond de garantare.

Atunci când intenționezi să iei un credit de la bancă, mai ales, dacă este vorba despre o sumă împrumutată pentru achiziționarea unei locuințe, încearcă să afli mai multe și despre AEGRM, Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Acest sistem de evidență a priorității ipotecilor imobiliare oferă informații creditorilor și cumpărătorilor cu privire la ipotecile asupra anumitor bunuri și te poate scuti de costuri suplimentare dacă ești bine informat la timp.