Se implinesc 13 ani de la prabusirea Lehman Brothers, a patra banca de investitii din lume, eveniment care a declansat cea mai mare criza financiara mondiala de la Marea Depresiune. Lumea a fost zguduita in anul 2008, deoarece bursele de valori din lume s-au prabusit sau au intrat intr-o instabilitate acuta. Un numar mare de banci, creditori si companii de asigurare au dat faliment.
In iulie 2007 a sarit indicele TED spread (ce descrie riscul de creditare perceput in economia generala), a oscilat vreme de un an si apoi a crescut din nou in septembrie 2008, atingand valoarea record de 4,65% in 10 octombrie 2008.
Atunci investitorii americani si-au pierdut increderea in ipotecarea securitizata, iar acest lucru a dus la o criza de lichiditati ce a determinat o injectare substantiala de capital in pietele financiare din partea Rezervei Federale americane, a Bancii Angliei si a Bancii Centrale Europene.
Criza economica din 2008 a fost un eveniment mondial, cu repercusiuni si in prezent. Evenimentul a destabilizat intraga planeta si nu va fi uitat niciodata. Fie pentru a educa in acest sens, fie pentru a spune o poveste reala, marii regizori si producatori au luat acest eveniment drept reper pentru filmele lor, care au devenit adevarate capodopere. S-au bucurat de premii Oscar pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai buna editare de film, cel mai bun scenariu, etc.
Noi am pregatit o lista de 5 filme care te ajuta sa intelegi criza economica din 2008, acestea fiind, probabil, cel mai pozitiv lucru pe care l-a creat acest eveniment.
1. The Big Short (2015)

Brokerii Apocalipsei este un film regizat de Adam McKay si este bazat pe o poveste adevarata din cartea The Big Short: Inside the Doomsday Machine, scrisa de Michael Lewis in 2010. Filmul a castigat premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun regizor, cel mai bun actor in rol secundar (Bale) si cea mai buna editare de film.
Filmul prezinta patru povesti concomitente, fara legatura intre ele, cu foarte putine trimiteri catre prabusirea pietei imobiliare din 2007. Este un film biografic american din 2015, in care regizorul, Adam McKay a reusit sa scoata o comedie-drama prin tehnicile neconventionale pe care le foloseste pentru a explica instrumentele financiare.
Cei patru outsideri reusesc sa vada ceea ce marile banci si guvernul refuza sa creada, asa ca incep sa parieze impotriva bancilor. Ceea ce ajung sa descopere ii uimeste, deoarece se cufunda in cele mai adanci detalii ale lumii financiare, motiv pentru care incep sa nu mai aiba incredere in nimic si in nimeni.
Disponibil in Romania prin Netflix si Prime Video.
2. Inside job (2010)

Regizat de Charles Ferguson, filmul Inside job infatiseaza adevarul despre criza din 2008, castigand Premiul Academiei in 2011 pentru cel mai bun lungmetraj documentar. Filmul a avut nevoie de cercetari amanuntite inca din 2008 din partea regizorului Ferguson, care afirma ca acesta este despre „coruperea sistemica a Statelor Unite de catre industria serviciilor financiare”.
Cu 20 de triliarde de dolari pagube, cu o rata de somaj uriasa, lasand oameni fara job-uri si locuinte, criza a impins economia aproape de colaps. Regizorul Charles Ferguson conduce publicul cu luciditate prin alegerile gresite ale politicienilor si practicile bancare care au provocat catastrofa economica. Filmul vorbeste despre cum deciziile guvernului si ale politicienilor pot cauza probleme in alte arii.
Disponibil in Romania prin Netflix.
3. Margin Call (2011)

Filmul prezinta activitatea pe care o companie financiara, aflata pe marginea prapastiei, o are in decurs de o zi, surprinzand actiunile angajatilor in timpul colapsului economic. Regizorul J.C.Chandor surprinde si ultimele 24 de ore din viata bancii de investitii Lehman Brothers, care a socat o lume intreaga prin anuntarea falimentului.
Interesant este ca regizorul J.C.Chandor este fiul unui bancher de investitii si, cumva, filmul trece si prin ochii si trairile lui de atunci. Margin Call este despre capitalism, lacomie si frauda investitionala. Filmul a fost nominalizat pentru diferite premii, chiar si pentru cel mai bun scenariu original.
4. The Queen of Versailles (2012)

Aparut in 2012, filmul The Queen of Versailles a fost regizat de Lauren Greenfield, care aduce in lumina reflectoarelor familia Siegel, una dintre cele mai bogate familii din Statele Unite ale Americii. Jackie Siegel and David Siegel, fondatori ai Westgate Resorts, si-au construit o resedinta privata care intruchipeaza Palatul de la Versailles.
Documentarul prezinta situatia celei mai mari si mai scumpe case ale unei familii din Statele Unite si criza pe care o infrunta in momentul in care economia se prabuseste.
5. 99 Homes (Ramin Bahrani, 2014)

Filmul este despre povestea dramatica a unui tata tanar si singur, Dennis Nash, care traieste in casa cu mama si fiul lui. Pentru ca nu isi plateste ipoteca, acesta este evacuat de autoritati, in fruntea carora sta Rick Carver, un om de afaceri carismatic si nemilos. Rick Carver joaca pe piata imobiliara bancile din Wall Street si guvernul SUA.
Dennis Nash devine atat de disperat in a-si proteja si intretine familia, incat ajunge sa lucreze pentru Rick Carver, care il ademeneste catre stilul de viata bogat si plin de farmec. Ajunge in situatia in care el insusi evacueaza oameni din propriile case, insa constata ca situatia lui devine mai brutala si periculoasa decat si-a imaginat vreodata.
Filmul a castigat 12 premii si a fost nominalizat de 24 de ori la diverese festivaluri.






Devii mai puternic când nu te forțezi
Crești mai repede dacă nu fugi de feedbackul constructiv
Două Românii: performanță în business, decalaj în educație
Ce descoperi despre tine în momentele când simți cǎ ești “la capǎtul puterilor”?