Indicat atunci când pacientul a pierdut unul sau mai mulți dinți de pe arcadă, atunci când acesta refuză sacrificarea dinților vecini (în cazul protezelor dentare), implantul este o soluție modernă care oferă zâmbetului aspectul și funcționalitatea mult dorite. Dacă și tu te afli în această situație, dacă zâmbetul tău și-a pierdut din strălucire, atunci trebuie să iei cât mai rapid o decizie.
Înainte de a discuta despre complicații, despre cel mai bun tratament periimplantită și metode eficiente pentru a preveni orice risc, trebuie să știi că implantul dentar previne pierderea osoasă (atunci când este inserat la scurt timp după extracție) și îmbunătățește semnificativ masticația, fizionomia, digestia și dicția. Să ne întoarcem la posibilele complicații. Descoperă, mai jos, cum să le previi.
Posibile complicații după implantul dentar
Implantul dentar are o rată de succes foarte mare, de peste 95%, dar aici intervin, în mod evident, atât priceperea medicului stomatolog și calitatea materialelor utilizate, cât și gradul de implicare al pacientului. Există o anumită conduită pe care orice pacient ar trebui să o respecte după ce beneficiază de tratamentul cu implant dentar. Toate indicațiile sunt furnizate în cabinet. În cazul în care pacientul nu prioritizează igiena și controalele de rutină, riscă să se confrunte cu probleme mai devreme sau mai târziu. Iată care sunt posibilele complicații implant dentar:
- Vindecare deficitară;
- Igienă orală neadecvată;
- Sângerare prelungită și umflături;
- Vânătăi extinse;
- Alergii;
- Inflamații.
Cum previi complicațiile apărute după inserarea implantului
Nu ar trebui să apară complicații dacă respecți regulile furnizate în cabinet. Sigur, nu ne referim aici la simptomele normale, precum: sângerare, inflamație și durere. Toate sunt absolut firești și ar trebui să scadă ca intensitate de la o oră la alta. Iată cum previi adevăratele complicații:
- Dacă ai probleme de sănătate, precum diabetul, medicul o să te atenționeze despre vindecarea lentă. Sigur, depinde mult și de tipul de diabet. În unele cazuri, implantul dentar este contraindicat. Cel mai bine ar fi să discuți sincer cu echipa medicală încă de la prima vizită. Ei trebuie să cunoască istoricul tău medical;
- La finalul intervenției, înainte de a pleca acasă, medicul îți va furniza o rețetă. Cel mai probabil îți va prescrie antibiotice și medicamente cu efect antiinflamator. Mergi imediat la farmacie și administrează medicamentele încă din prima zi, exact așa cum a prescris medicul. Acesta este cel mai important sfat pe care îl poți primi pentru a preveni complicațiile inutile;
- Dacă neglijezi igiena orală în timpul recuperării, pot apărea inflamații și probleme în ceea ce privește procesul de osteointegrare. Consultă medicul dacă observi roșeață, sângerare sau simți disconfort;
- Consumul de alcool și tutunul pot îngreuna recuperarea după implantul dentar. De asemenea sunt și principalii factori care pot crea complicații. Încearcă să limitezi consumul și cere mai multe informații specialiștilor;
- Infecțiile pot apărea pe fondul igienei deficitare. Dacă sângerarea durează mai mult de două zile, dacă umflăturile se accentuează, ar trebui să mergi urgent la clinică. S-ar putea să te confrunți cu o infecție;
- Vânătăile sunt normale, din acest motiv, medicii recomanda comprese locale cu apă rece și antiinflamatoare. Totodată, se recomandă să mergi la clinică dacă acestea se extind.
În final, pacienții care urmează să beneficieze de un implant dentar, ar trebui să se gândească și la modul în care pot preveni complicațiile, nu doar la partea estetică – la cât de mult se va schimba viața lor socială odată cu noua înfățișare a zâmbetului. Respectă prescripția medicală și toate recomandările primite în cabinet!