De obicei, oamenii de succes sunt foarte ocupați. Chiar și așa, ei își fac timp pentru hobby-uri care le mențin sănătatea mentală și fizică. Sunteți curioși să aflați ce pasiuni au unii dintre cei mai de succes antreprenori?

De exemplu, magnatul britanic Sir Richard Charles Nicholas Branson, fondatorul Virgin Group, joacă șah de câte ori are ocazia. „Cred că șahul poate fi cel mai bun joc din lume. Combină cele mai mari aspecte ale multor sporturi diferite – tactică, planificare, curaj și asumarea riscurilor – plus că poți să bei o ceașcă de ceai și adesea o conversație stimulatoare în timp ce joci!”, a spus Branson.

Jack Dorsey, cofondatorul Twitter, iubește să stea în mijlocul naturii atunci când are puțin timp liber. Filantropul a mărturisit într-o conferință de tehnologie că face drumeții aproape în fiecare sâmbătă. Tot de drumeții este pasionat și americanul Peter Thiel, cofondatorul Paypal. În plus, după cum a scris Forbes, Thiel face foarte des și surfing.

Bill Gates, fondatorul Microsoft, este un jucător pasionat de bridge. Și miliardarul Warren Buffett joace bridge. De asemenea, CEO-ul Berkshire Hathaway cântă de peste un deceniu la ukulele. A povestit că a învățat să cânte la acest instrument pentru a impresiona o fată.



Lui Elon Musk îi place să fie James Bond

Deși fosta soție a lui Elon Musk a susținut într-un interviu din New York Times că fondatorul Tesla și SpaceX nu are timp pentru hobby-uri, acestuia îi place, din când în când, să intre în pielea lui James Bond. Printre altele a achiziționat cu aproape 1 milion de dolari mașina Lotus Esprit condusă de Agentul 007.

„A fost uimitor când eram copil mic, în Africa de Sud, să-l urmăresc pe James Bond în The Spy Who Loved Me conducând Lotus-ul lui Esprit într-un debarcader, apăsând un buton și transformându-l într-un submarin sub apă. Am fost dezamăgit să aflu că se poate”, a spus Musk. Miliardarul care sapă tuneluri pe sub Las Vegas ca să descongestioneze traficul este pasionat și de gambling. Cine știe, poate într-o zi în vom vedea interpretând rolul din Casino Royale. Se poate antrena online, pentru că și în America există oferte de tipul Mr Bit primă.

Meditația zen și bucătăria, antidoturi pentru stres

Marc Benioff, CEO-ul Salesforce, este un practicant dedicat meditației zen. A început să mediteze pentru a scăpa de stres și a văzut că acest hobby dă rezultate deosebite.



Marissa Mayer, director executiv al Yahoo! din 2012 până în 2017, își petrece timpul de relaxare în bucătărie. A cumpărat o serie de cărți de bucate pentru a studia rețetele de brioșe, apoi a început să scrie propriile rețete de cupcakes.

Serghei Brin este un informatician de succes, numărându-se printre fondatorii Google. Pe lângă pasiunea pentru IT, care i-a adus miliarde de dolari, Brin este atras de acrobații. Această pasiune s-a înfiripat atunci când a mers cu școala la un spectacol de circ. Și-a spus că trebuie să devină acrobat. Măcar amator.

Sandy Lerner, cofondatoarea Cisco, este înnebunită după un joc în care sunt implicați cavaleri medievali. Chiar a cumpărat o fermă din Virginia pentru a crește cai. De multe ori a fost văzută practicând acest joc, îmbrăcată în armură din cap până în picioare.

Steve Wozniak, unul dintre cofondatorii Apple, joacă un fel de hochei pe iarbă deplasându-se pe un biciclu electric. Sportul se numește polo Segway. În schimb, hobby-ul lui Nathan Myhrvold, cofondator al Intellectual Ventures, nu are legătură cu tehnologia sau cu sportul. Americanul colecționează rămășițe de dinozaur și gătește. A scris mai multe cărți de bucate, care s-au bucurat de aprecierea cititorilor. Printre ele, „Modernist Cuisine”.