Care-i treaba cu ochii si ecranele

Ecranele sunt din ce in ce mai prezente in aproape toate domeniile de activitate si, cu toate ca ne fac viata mai usoara sau distractiva, folosirea lor indelungata are efecte secundare pe care ar fi bine sa le eviti.

Oamenii au evoluat in medii variate in care ochii au jucat un rol foarte important in activitatea de zi cu zi: vanatoare, prepararea hranei, construirea de unelte, ferirea de pericole etc.

Extra: Ochii au evolut pentru prima data acum 541 de milioane de ani, la inceputul erei Cambrianului, intr-un grup de animale numite trilobiti.

Aceasta evolutie a presupus folosirea ochilor in activitati care alterneaza folosirea vederii de aproape cu cea la distanta ceea ce asigura o dezvoltare armonioasa si corecta a musculaturii ochiului si a facut ca, desi exista animale care sunt inalt specializate din acest punct de vedere, omul sa aiba, in medie, cea mai buna vedere dintre mamifere.



Extra: Intre animale exista unele care exceleaza la anumite categorii de vedere: Bufnita – cea mai buna vedere de noapte (de 5 ori mai bine decat oamenii); Rechinul – cea mai buna vedere sub apa (de 10 ori mai bine decat oamenii); Cameleonul – cel mai mare camp vizual (342 de grade vs. 200 de grade la oameni); Fluturele – cea mai buna perceptie a culorilor (15 categorii de fotoreceptori vs. 3 categorii la oameni); Crevetele Mantis – cea mai complexa vedere (percepe UV si lumina polarizata iar semnalul este preprocesat la nivelul ochiului inainte de a fi transmis la creier); Vulturul – cea mai buna vedere dintre toate animalele (acuitatea vizuala la distanta de 4 ori mai buna decat a omului, vedere aproape panoramica si capacitatea de a vedea UV).

Daca stai in fata unui monitor 8 ore pe zi si apoi iti petreci orele de relaxare in fata televizorului, a laptopului sau a telefonului mobil, vei folosi, cu precadere, vederea de aproape, ceea ce, in timp, va duce la aparitia unor dezechilibre in structura ochiului cu potentialul de a-l imbolnavi si, in cazuri extreme, de a provoca orbirea.

Iata cateva din efectele pe care le are folosirea intensiva a ecranelor asupra ochilor:



  • Ochi uscati si iritati – atunci cand te concentrezi asupra ecranului, ai tendinta sa clipesti mai putin ceea ce duce la uscarea ochiului si la aparitia iritatiei;

Extra: Pentru ca ochii au aparut si evoluat la animale care traiau in apa, acestia au nevoie de apa pentru a functiona corect. Din acest motiv avem glande lacrimale care produc, constant, picaturi de umezeala pe care pleoapele si genele le distribuie, atunci cand clipim, intr-o pelicula subtire si uniforma, pe suprafata ochiului.

  • Oboseala ochiului – datorita concentrarii privirii in apropiere, muschii obosesc si pot sa apara dureri de cap, dificultati de concentrare sau vedere dubla;
  • Miopia – folosirea cu precadere a vederii de aproape poate duce la miopie – obiectele vazute de aproape sunt vazute bine insa cele aflate la distanta sunt in ceata;
  • Pierderea capacitatii de a ajusta rapid vederea de aproape la distanta si viceversa. Desi acest fenomen apare natural, pe masura ce imbatranim, datorita deteriorarii musculaturii oculare si pierderii flexibilitatii acesteia, expunerea excesiva la ecrane accelereaza acest proces si fenomenul se manifesta mult mai devreme;
  • Deteriorarea retinei – ecranele folosesc, cu precadere, lumina albastra pentru a crea un contrast intre fundal si elementele ecranului. Expunerea excesiva a retinei la lumina albastra duce la degenerarea celulelor sensibile la lumina din aceasta, provoca degenerarea maculara la o varsta tanara si poate duce la orbire. Studiile arata ca adolescentii si mai ales copiii sunt mult mai sensibili la acest tip de lumina.

Ce poti face?

Pentru a evita deteriorarea prematura a vederii, in mod ideal, ar trebui sa reducem expunerea la ecrane la doar cateva ore pe zi. Desigur intelegem si noi ca asta nu este posibil asa ca am cautat cateva sfaturi care sa te ajute sa imbunatatesti relatia cu ecranele din viata ta.

  • Lumina (atat naturala cat si cea artificiala) nu trebuie sa bata in ecran pentru a evita tensionarea suplimentara a ochiului;
  • Aseaza ecranul direct in fata ta, mijlocul ecranului ar trebui sa fie in dreptul nasului tau;
  • Ajusteaza inaltimea ecranului astfel incat marginea de sus a ecranului sa fie la inaltimea privirii tale (sau putin mai jos) atunci cand stai pe scaun in pozitia normala si privesti inainte;
  • Inclina ecranul usor spre spate (100 – 110 grade);
  • Ecranul de dimensiuni normale ar trebui sa se afle la o distanta de un brat fata de ochii tai (din pozitia asezat pe scaun, intinde mana – ar trebui sa atingi centrul ecranului cu varful aratatorului). Daca ecranul este mai mare si distanta trebuie sa fie mai mare;
  • Evita sa stai in fata unui ecran cu cel putin 30 de minute inainte sa te duci la somn. Lumina albastra a acestuia iti va excita retina si vei adormi mai greu;
  • Majoritatea telefoanelor si sistemelor de operare de azi au optiunea de a activa un filtru pentru lumina albastra (Dark Mode sau Eye Comfort). Nu ezita sa-l folosesti.

Exercitii pentru ochi

Pe langa masurile de ergonomie pe care ti le-am recomandat mai sus, exista si alte lucruri pe care le poti face pentru a-ti mentine, cat mai mult, sanatatea ochilor si a contracara efectele expunerii indelungate la ecrane.

In mod normal ar trebui sa iei o pauza de 10 minute la fiecare 50 de minute de lucru, sa te ridici de pe scaun si sa faci catave exercitii de relaxare musculara, iar apoi sa incerci exercitiile de mai jos:

  1. V-ati ascunsea – stai intr-o pozitie comfortabila si acopera-ti ochii cu palmele, avand degetele orientate in sus, fara sa pui presiune pe ochi. Asteapta sa dispara orice imagine reziduala si ramai in aceasta pozitie pentru 1-2 minute.
  2. Clipocit – acest exercitiu poate fi facut oricand simti nevoia. Priveste undeva in zare si clipeste la fiecare 2 secunde timp de 1 minut. In acest mod vei asigura distributia buna a lichidului pe suprafata ochiului si vei contracara uscarea acestuia.
  3. Flexiuni – dintr-o pozitie comfortabila, fara sa-ti misti capul, priveste la dreapta si apoi la stanga vreme de 30 de secunde. Apoi priveste in sus si in jos tot 30 de secunde. Poti alterna intre ele de cateva ori.
  4. Focus – acest exercitiu se face, de preferat, in fata unei ferestre. Priveste timp de 10 secunde la un obiect aflat aproape de tine, la mai putin de un metru. Daca nu ai nimic la indemana poti sa intinzi mana cu degetul mare ridicat si sa te concentrezi asupra acestuia. Apoi cauta un punct cat mai departe in zare (un copac, un avion pe cer sau un nor) si concentreaza-te asupra acestuia. Alterneaza intre cele doua puncte timp de 1-2 minute.
  5. Flotari – intinde mana in fata cu degetul mare ridicat in sus. Concentreaza-te pe varful degetului mare si, pastrand concentrarea, apropie degetul de nas pana la 5-10 centimetri. Ramai in aceasta pozitie cateva secunde apoi departeaza incet degetul, pana ajunge in pozitia intiala. Repeta timp de 1-2 minute.
  6. Roata – gaseste un perete aflat la 2-4 metri de tine si inchipuie-ti ca pe acesta este desenat un simbol al infinitului de mari dimensiuni (∞). Urmareste conturul semnului cu privirea, alternand de la stanga la dreapta si invers, timp de 1-2 minute.
  7. Masaj – fixeaza virfurile degetelor aratatoare la baza sprancenelor, langa nas si apasa usor, coborand spre globul ocular, timp de 1-2 minute. Acest exercitiu ajuta la evitarea retinerii de apa in zona si  reduce efectul de ochi umflati.

Aceste exercitii simple te pot ajuta sa-ti mentii o sanatate a ochilor mai buna, insa nu reprezinta un sfat medical si nu-ti pot rezolva problemele de sanatate cu ochii. Daca constati ca ai probleme cu vederea, cel mai bine este sa consulti un medic specialist si primesti un tratament potrivit.

Acum, ca lucrul de acasa este din ce in ce mai des si ne desfasuram activitatea in interior, lentilele Home&Office sunt solutia perfecta pentru citit, gatit, lucrul la birou, mers prin camera.

Lentilele Home&Office asigura o vedere clara si confortabila, fara urma de ceata sau dublare a obiectelor din campul vizual. Daca esti curios, poti vizita Nikon-lenswear, acolo unde vei gasi solutiile potrivite pentru vederea ta.

Daca ti-au placut exercitiile propuse de noi si simti ca te-au ajutat, distribuie articolul si impartaseste-l cu colegii si prietenii tai.