Echipa de First Lego League (FLL) Inventika SensorON, din cadrul clubului Inventika Place (https://inventikaplace.ro/), va reprezenta România la WPI FLL US Open, un eveniment prestigios care va avea loc în Worcester, Massachusetts, SUA, în perioada 7 – 9 iunie. Această competiție reunește cele mai talentate echipe de First LEGO League din întreaga lume, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra abilitățile tehnice și inovația în domeniul roboticii.
Inventika SensorON, formată din Dacian Andrei (12 ani), Stefan Paici (13 ani), Radu Mihai Petrescu (14 ani), Darius Cimpian (16 ani), Theodora Gorovei (16 ani) și Ruxandra Gherman-Ghibuldan (17 ani), a câștigat numeroase premii la competiții locale și naționale, devenind astfel un exemplu de excelență și perseverență. Participarea la WPI FLL US Open este o oportunitate extraordinară pentru echipă de a-și testa competențele într-un context global și de a învăța de la cei mai buni din domeniu.
Participarea echipei la acest eveniment nu ar fi fost posibilă fără sprijinul generos al sponsorilor noștri. Dorim să adresăm mulțumiri speciale partenerilor noștri: Asociația de Robotică, Tehnologii Educaționale și Științe Aplicate ”ARTESA”, Schneider Electric Romania, Terapia SA, La Fantana, GTS, EximBank, NOVOMATIC România și Accenture România. Contribuțiile lor esențiale ne-au permis să ne pregătim și să ne deplasăm la această competiție internațională.
„Suntem recunoscători pentru susținerea oferită atât de sponsorii noștri cât și de către părinți. Fără ei, participarea la WPI FLL US Open ar fi rămas doar un vis pentru echipa noastră. Această competiție reprezintă o oportunitate unică pentru tinerii noștri de a-și testa abilitățile, de a învăța din experiențele altor echipe și de a reprezenta cu mândrie România pe scena internațională,” a declarat Marius Lumpan, antrenorul echipei Inventika SensorON.
Competiția WPI FLL US Open va testa creativitatea, colaborarea și cunoștințele tehnice ale echipelor participante printr-o serie de provocări complexe. Echipa noastră este pregătită să demonstreze excelență în proiectarea și programarea roboților, precum și în prezentarea soluțiilor inovative pentru temele competiției.
Vă invităm să ne urmăriți progresul și să ne susțineți în această aventură extraordinară. Pentru actualizări în timp real, urmăriți paginile noastre de social media: https://www.facebook.com/inventikaplace, https://www.facebook.com/profile.php?id=100091604412822 și https://www.instagram.com/sensor._on/?hl=en precum și website-ul oficial al competiției https://www.roboticsforevery.one/first-lego-league/fll-open.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați pe: inscrieri@inventikaplace.ro
Mulțumim încă o dată sponsorilor noștri și tuturor celor care ne susțin în această călătorie.
Acest comunicat de presă are scopul de a informa și de a exprima recunoștința față de cei care au făcut posibilă participarea echipei la competiție. Succes echipei Inventika Sensor ON!