Cafeaua, acea licoare parcă magică ce ne pune dimineața pe picioare și ne dă surplusul de energie de care avem nevoie pentru a porni într-o nouă lungă zi. Indiferent de forma în care o servim, cafeaua ne este, înainte de toate, un prieten de nădejde. Cu toate acestea, cafeaua nu are doar beneficiul de a ne ajuta să fim mult mai activi și vigilenți. Există multe studii științifice care dovedesc faptul că substanțele conținute de cafea susțin integritatea organismului și, de altfel, scad riscul de a dezvolta numeroase afecțiuni. Descoperă 5 beneficii ale cafelei pe care este foarte posibil să nu le fi știut până acum.

1.      Scade riscul de diabet de tip 2

În urma unui studiu de cohortă s-a demonstrat că persoanele care consumau cafea în mod regulat, față de persoanele care nu o făceau, au avut o incidență mult mai mică în dezvoltarea diabetului zahar de tip 2.

Chiar dacă există multe variabile care trebuie luate în calcul când vine vorba de etiologia acestei boli, cafeaua conține numeroși compuși fitochimici implicați în menținerea sănătății. Așadar, o cană de cafea Lavazza pe zi ar putea ține, la distanță, medicul endocrinolog.

2.      Gestionarea greutății corporale

În general, cafeaua este servită dimineața. Este recomandat să nu o servești pe nemâncate, deoarece poate provoca aciditate gastrică. De aceea, foarte multe persoane mănâncă puțin înainte de a consuma cafea.



Iar asta înseamnă că, încetul cu încetul, poți ajunge să ai mese regulate și să iei micul dejun atunci când trebuie. Micul dejun reprezintă una dintre cele mai importante mese ale zilei. Sărind peste mese, seara îți va fi foame și vei tinde să mănânci mult mai haotic și nesănătos.

3.      Reduce stările depresive

Oamenii care beau cafea sunt mai fericiți! Fie că este vorba despre contextul social, în care „ieși la o cafea cu prietenii”, fie că pur și simplu îți dă un sentiment de fericire, s-a demonstrat că persoanele care consumă cafea sunt mult mai puțin predispuse stărilor depresive.

Există și o explicație fiziologică în spate: cafeina, compusul activ din cafea, are o structură asemănătoare serotoninei și crește concentrația acesteia la nivel cerebral. Serotonina mai este cunoscută și sub denumirea de „hormonul fericirii”, motiv pentru care legătura este evidentă!



4.      Îmbunătățește funcția hepatică

Cercetătorii au demonstrat și corelația dintre consumul regulat de cafea și îmbunătățirea și susținerea funcției ficatului. În această privință, este vorba despre biosinteza colesterolului endogen, una dintre funcțiile majore ale ficatului.

Prin compușii pe care îi conține, cafeaua poate diminua concentrația colesterolului rău din sânge, cunoscut sub denumirea de LDL-colesterol. Acest lucru este asociat cu faptul că persoanele care beau cafea tind să fie mai energice și să practice activități sportive.

5.      Efecte antioxidante

Cafeaua conține taninuri, coloranți naturali și uleiuri, compuși fitochimici cu acțiune antioxidantă semnificativă. Antioxidanții sunt foarte importanți pentru menținerea sănătății organismului, deoarece acționează împotriva radicalilor liberi.

Radicalii liberi sunt specii reactive de oxigen și azot rezultate în urma proceselor metabolice. Prin neutralizarea lor cu ajutorul antioxidanților, efectul nociv al acestora este amortizat. Așadar, cafeaua este o sursă excelentă de antioxidanți naturali.

Dincolo de a avea un gust delicios și o aromă inconfundabilă, consumul cafelei are numeroase beneficii. Cele prezentate mai sus sunt doar câteva fiindcă, în cele din urmă, consumul de cafea nu are niciun risc. Evident, atât timp cât nu exagerezi cu aceasta: 1-2 căni de cafea pe zi sunt numai bune!