Brașovul este orașul de la poalele Tâmpei care se remarcă atât printr-un potențial turistic deosebit, cât și prin apropierea sa de păduri și aerul montan benefic pentru sănătate. Mai mult, acest oraș ocupă o poziție fruntașă în ceea ce privește curățenia, liniștea și costul avantajos al vieții. În acest articol, îți prezentăm o serie de curiozități despre Brașov, mai puțin știute de turiști. Vrei să afli care sunt acestea? Citește mai departe!
Brașovul s-a numit Orașul Stalin
Unul dintre lucrurile pe care s-ar putea să nu le cunoști despre Brașov este că acesta s-a numit, timp de zeci de ani din perioada comunistă , Orașul Stalin. Acest nume a fost atribuit orașului din S-E Transilvaniei dintr-o întâmplare, atunci când rușii au ales să denumească câteva orașe din Europa după numele celebrului dictator rus. În acest sens, a fost fabricat un document, prin intermediul căruia muncitorii din Brașov cereau ca orașul să poartă denumirea lui Stalin, astfel încât să nu se creadă că a fost o solicitare din partea comuniștilor ruși. Numele de Orașul lui Stalin a apărut pentru prima dată în vara anului 1950, într-un ziar celebru din epocă. Mai mult, pe muntele Tâmpa a fost scris, cu ajutorul brazilor, Orașul lui Stalin, astfel încât toți cei care văd acest lucru să se familiarizeze cu schimbarea. Abia în 1960, Brașovul și-a recăpătat numele pe care astăzi îl cunoaștem cu toții.
Biserica Neagră este cea mai mare clădire gotică din S-E Europei
După cum știi, Brașovul este faimos și pentru Biserica Neagră, vizitată de mii de turiști în fiecare an. Acest edificiu de cult, construit în stil gotic, este cel mai mare din S-E Europei, având 89 de metri lungime, 65 de metri înălțime și 38 de metri lățime. În plus, Biserica Neagră se remarcă și prin existența celui mai mare clopot din țară, construit din bronz, care cântărește peste 6 tone. Nu în ultimul rând, Brașovul deține o altă piesă unicat, orga Buchholz, veche de aproape 200 de ani. Sunetul său este unul special, clapele sunt acoperite cu fildeș, în timp ce orga este încă funcțională, unica de acest tip din Europa.
Brașovul găzduiește prima fabrică de hârtie din România
Tot la Brașov a fost înființată și prima fabrică de hârtie din țară. Această fabrică a luat naștere în secolul XVI, în 1546. Deși în 1539 se construise o fabrică de hârtie și în Sibiu, acest oraș nu făcea încă parte din România.
În Brașov găsești cel mai bătrân arbore din țară
Brașovul găzduiește și cel mai bătrân arbore din țară! Stejarul poate fi găsit în satul Mercheasa, comuna Homorod din Brașov iar specialiștii consideră că are o vechime de aproape 1000 de ani. Stejarul de o frumusețe aparte reprezintă o adevărată sursă de mândrie pentru săteni, fiind trecut și pe lista celor mai spectaculoși arbori din România. Poți găsi stejarul de peste 21 de metri înălțime pe o colină, unde astăzi pasc nestingherite vitele oamenilor.
Brașovul reprezintă unul dintre cele mai curate centre urbane
Brașovul se află și pe lista celor mai liniștite orașe din țară, unde turiștii preferă să se retragă după o săptămână grea de muncă. Totodată, Brașov este orașul în care poți comanda mâncare chiar la tine acasă, în liniștea propriului cămin, atunci când nu ai prea mult chef de ieșit în oraș sau ai oaspeți la cină. În ceea ce privește percepția cetățenilor și a turiștilor care vizitează acest oraș, Brașovul se află și în topul celor mai curate centre urbane.
Care este părerea ta despre Brașov? Care sunt aspectele noi pe care le cunoști despre acest oraș superb?