Alegerea unei cariere nu este una tocmai simplă, în special în situația în care nu ești sigur ce domeniu ți se potrivește. Descoperă în acest articol la ce să fii atent atunci când îți alegi cariera, pentru a te asigura că faci o alegere potrivită pentru tine.
- Care sunt pasiunile tale
Pasiunile sunt de cele mai multe ori principalele indicii care te pot ajuta să iei o decizie în ceea ce privește cariera profesională. Gândește-te la activitățile care îți fac plăcere și pe care le-ai putea face mult timp de acum încolo fără să te plictisești și orientează-te spre un job care presupune astfel de activități.
De exemplu, dacă printre pasiunile tale se numără cititul și îți place să fii înconjurat de cărți, poți să lucrezi la o editură sau într-o librărie. De asemenea, dacă ești pasionat de cifre și te simți provocat de fiecare analiză financiară, atunci unul dintre joburile care ți s-ar potrivi este cel de analist financiar.
O altă pasiune pe baza căreia îți poți construi o carieră este scrisul. Dacă iubești să scrii și poți formula fraze care să capteze orice audiență, atunci poți să îți construiești o carieră de copywriter.
În general, orice pasiune poate duce la o carieră pe termen lung, însă ține de tine să descoperi care sunt pasiunile cu ajutorul cărora să îți poți construi o viață exact așa cum ți-o dorești.
- Ține cont de aptitudini
Pasiunile și aptitudinile sunt de obicei în strânsă legătură, însă este posibil să ai aptitudini deosebite în anumite arii de care poate nici nu ești conștient încă.
Cea mai bună metodă prin care îți poți descoperi aptitudinile este să desfășori activități în arii diferite de lucru. În acest mod, dacă observi că ai înclinații sau te pricepi foarte bine într-un anumit domeniu, nu ignora acest aspect și caută un job în această direcție. Dacă, de exemplu, ești o fire sociabilă, îți place să comunici cu diverși oameni și iubești să îi ajuți, atunci un job care ți s-ar potrivi este cel de recruiter. Pe lângă faptul că ai ocazia să vorbești cu mulți oameni zi de zi, îi și ajuți să își găsească un loc de muncă potrivit pentru ei.
Există multe companii care au numeroase poziții deschise în domeniul resurselor umane și nu numai, astfel că ține de tine să aplici la jobul care consideri că ți se potrivește. O astfel de companie este și Michelin Bucuresti.
- Gândește-te la mediul în care îți face plăcere să lucrezi
Având în vedere că pentru un job va fi nevoie să aloci un timp de cel puțin opt ore pe zi este foarte important să te gândești și la tipul de mediu în care ți-ar plăcea să lucrezi și la cultura organizațională din care ți-ar plăcea să faci parte.
Dacă preferi vestimentația office, regulile stricte și prezența în birou alături de mai mulți colegi, atunci cel mai probabil ți s-ar potrivi mediul de lucru care există în multinaționale.
Dacă însă preferi stilul casual și te simți confortabil să discuți idei neobișnuite alături de colegii tăi, în acest caz ți s-ar potrivi un loc de muncă într-o companie care activează în domeniul marketingului sau al publicității.
Dacă eviți ambele situații de mai sus și îți face plăcere să lucrezi cât mai mult de acasă, fără să fie nevoie să interacționezi cu prea mulți oameni, atunci poți să te orientezi spre un loc de muncă în domeniul IT.
În ceea ce privește cultura organizațională, indiferent de compania pe care o alegi, asigură-te că susține și crede în aceleași valori ca și tine, pentru a evita diverse situații neplăcute care ar putea apărea pe viitor.
Este foarte important ca la locul de muncă să facem activități care ne fac plăcere, deoarece, în caz contrar, acest lucru ne poate afecta sănătatea psihică și viața personală. Folosește-te de sfaturile din acest articol și descoperă ce carieră ți se potrivește.
sursă foto: freepik.com






Devii mai puternic când nu te forțezi
Crești mai repede dacă nu fugi de feedbackul constructiv
Ce descoperi despre tine în momentele când simți cǎ ești “la capǎtul puterilor”?
Cum frica de vârstă ne fură alegerile