Cum te-ai simți să lucrezi remote direct din sânul naturii? Într-un loc unde susurul râului te urmărește peste tot, iar aerul proaspăt îți umple plămânii. Ți-ar plăcea să te întinzi pe iarbă după o zi lungă și să admiri cerul senin, totul în timp ce te lași absorbit de energia pură a naturii?

Emil Munteanu a transformat acest vis într-un complex hotelier, în care fiecare colț pare scos din Rai. Bine ai venit la Atra Doftana – locul în care luxul conviețuiește cu natura!

Emil Munteanu este un antreprenor experimentat, cu o istorie amplă în IT și industria serviciilor. Acesta are experiență, de asemenea, în domenii asemenea managementului, negocierilor, atragerea si implementarea proiectelor cu fonduri europene, vânzărilor și GDPR-ului.

Emil este fondatorul businessului ATRA Doftana, alături de Ştefan Mustaţă si arhitectul Bogdan Babici care este si creatorul locatiei. Deși nu au avut un background în turism, cei 3 prieteni au venit cu ideea acestui proiect turistic după numeroase călătorii în destinații care i-au inspirat.



Fast forward, în 2008 au achiziționat terenul unde urma să fie construit hotelul ATRA, locul care a adus un rasfat multisenzorial unic turiștilor care i-au calcat pragul.

ATRA este un Boutique Hotel excepțional, înconjurat de o natura spectaculoasă in Valea Doftanei. Ușor de accesat și bogat în peisaje spectaculoase pe întreaga durată a anului, hotelul se află la 1 oră și 30 de minute de mers cu mașina din București și la 25 km distanță de orașul Câmpina, chiar pe malul Lacului Paltinu.

Astăzi discutăm cu Emil Munteanu:



  • Salutare, Emil! În primul rând, îți vom spune că Portal Management se poziționează ca o sursă de inspirație pentru performanță, în general. Așadar, te rugăm să ne spui ce anume te determină să continui să te dezvolți în fiecare zi.

Îmi place să fac lucruri care contează și care dăinuie, și dacă acestea pot aduce și bucurie și încântare oamenilor, mă motivează cu adevărat. Procesul de învățare și dezvoltare este continuu pentru mine. Nici vârsta, nici proiectele finalizate nu ar trebui să pună stop nimănui acestui proces. Asta îmi aduce satisfacții și mă menține antrenat, mă ajută să înțeleg conjuncturile, oamenii, generațiile noi, mă ajută să fac față provocărilor. Ziua în care nu mai învățăm nimic, e ziua în care practic nu mai suntem.

  • Ce înseamnă pentru tine să oferi oamenilor o oază de liniște și energie pură în mijlocul naturii?

Întrebarea asta este mai complexă decât pare… În această lume agitată, cu multiple frământări sociale și economice, ceea ce oferim noi la ATRA vine și compensează în cel mai frumos fel posibil stresul cotidian și ne face, pe mine și întreaga noastră echipă, să ne simțim ca niște magicieni.

Conceptul ATRA are la bază trei piloni multi-senzoriali: SIMȚE. RESPIRĂ. GUSTĂ, iar experiența pe care o oferim se înfăptuiește prin oameni. Locația și natura care ne găzduiește sunt desăvârșite, dar nimic din toate acestea nu ar avea valoare fără oamenii care înfăptuiesc locul. Avem 31 de angajați, iar ponderea localnicilor inimoși este de peste 80%. Într-o industrie în care rulajul și lipsa de loialitate a forței de muncă pun mare presiune, noi am găsit secretul de a angaja oameni din sat, pe care să îi formăm.

Ca să putem oferi momente și amintiri memorabile și să cultivăm dorința de revenire, ne preocupă să îi surprindem pe oaspeții noștri cu experiențe gastronomice și servicii extraordinare. Head Chef Ionuț Gagiu împreună cu Managerul și Somelierul în house Adrian Tertea, sunt, de fapt, magicienii care coordonează și inspiră întreaga echipă..

  • Care este feedback-ul clienților care te-a surprins cel mai tare în ceea ce privește ATRA?

Ne face plăcere, desigur, și ne motivează, și ne dau curaj feedback-urile pozitive, dar învățăm foarte multe și din cele negative, atât timp cât sunt constructive și pertinente. Învățăm foarte mult din mesajele pe care le primim și despre ce avem de corectat sau de îmbunătățit, dar învățăm și despre oameni, despre cât de important este să ne alegem cu grijă targetul, să comunicăm corect cu aceștia și pe medii relevante pentru ei.

Mă surprinde când oamenii critică, de exemplu, că nu este apă în lac, de parcă ar sta în puterea noastră să aducem ploaia, că drumul de acces este forestier, fără să înțeleagă că aceste oaze de liniște în mijlocul naturii, în cazul nostru și pe malul lacului, vin cu un anumit tip de acces sau se supără că nu servim cartofi prăjiți cu brânză rasă, mici și ceafă de porc, fără să realizeze că nu acesta e profilul locației noastre. De-a lungul timpului am învățat să învățam 😊, dar și să cernem mesajele primite.

  • Dacă ar fi să compari ATRA cu alte destinații vizitate de tine, ce elemente care te-au impresionat ai încercat să încorporezi în propriul hotel?

Foarte mult ne-au inspirat propriile călătorii încă de la începuturile ATRA, dar nu numai. Nefiind experți în domeniul ospitalității, învățăm continuu atât de la propria noastră echipă experimentată de management (Chef, Manager Hotel, Director Vânzări, Housekeeping, Recepție) cât și de la consultanți externi.

Revenind la destinațiile care ne-au inspirat, am preluat de-a lungul anilor multe detalii care ne-au făcut să ne simțim răsfățați/speciali – de la decorațiunile care marchează diferite evenimente peste an, la diferite concepte de aranjare și servire a mesei sau a băuturilor, pachete de servicii, beneficii pentru oaspeți etc.

  • Presupunem că mulți oameni de afaceri caută liniștea pe domeniile ATRA. Cum vezi locația hotelului ca fiind utilă pentru aceștia sau pentru cei care doresc să scape de agitația orașului?

Pandemia a resetat multe comportamente, astfel că „remote working” a devenit un concept extrem de popular. ATRA răspunde perfect acestei noțiuni de a lucra departe de casă, într-un mediu liniștit, intim și inspirațional, noi preluând orice alte griji.

  • Acum, o întrebare puțin mai personală! A existat vreodată un moment de impas, de cumpănă, în dezvoltarea acestei afaceri? Dacă da, ce învățături extrase din urma acestuia ai putea împărtăși cititorilor noștri?

Un moment de impas a fost pandemia, cu toate provocările asociate. Perioada de lockdown a venit cu blocarea completă a afacerii, când preocuparea noastră principală a fost sănătatea echipei și continuitatea remunerației, pentru a se simți în siguranță.

Ulterior, repornirea afacerii, în noile condiții de distanțare, cu toate normele de siguranță, a presupus un efort mare de adaptare. A fost greu când peste jumătate din echipă s-a îmbolnăvit… a fost greu și pentru ei și pentru colegii rămași sănătoși care i-au suplinit. Momentele ca acestea ne-au unit și ne-au consolidat ca echipă, am învățat multe unii despre alții, despre familiile fiecăruia, și ne-am susținut reciproc.

E un sentiment tare plăcut să-ți consideri echipa ca pe o a doua familie. În acest fel, uniți și mai puternici, am ieșit din pandemie cu o afacere nu doar care a rezistat provocării, dar care a ajuns să-și dubleze cifra de afaceri.

  • Știm că ATRA este locul în care luxul conviețuiește cu natura. Cum ai reușit să menții un echilibru între protejarea mediului înconjurător și oferirea unor facilități moderne pentru oaspeții tăi?

De la bun început, arhitectul și asociatul meu, Bogdan Babici, au conceput ATRA ca o locație integrată în natură, care să nu strice echilibrul cu aceasta. Avem planuri de sustenabilitate la care lucrăm în ceea ce privește energia și sistemele termice.

  • Ce planuri de viitor ai pentru promovarea și dezvoltarea ATRA ca destinație de top pentru oamenii care caută liniște și conexiune cu natura?

Suntem preocupați și lucrăm la planuri de renovare a actualei locații, dar și de extindere a acesteia cu noi spații de cazare și servicii. Revenim cu vești în prima parte a anului viitor.

  • Ce calități proprii crezi că au fost de ajutor în dezvoltarea acestei afaceri de succes?

Este nevoie de multă muncă, determinare, viziune, sete de cunoaștere, curajul de a merge mai departe indiferent de provocări, asumare, respect față de oameni și natură, colaborarea cu comunitatea locală.

  • Și acum, pentru că interviul nostru a luat sfârșit, te rugăm să ne lași câteva gânduri inspiraționale pentru comunitatea Portal Management.

Lucrul cu și pentru oameni este extrem de solicitant, dar îți aduce și cele mai mari satisfacții. Empatia este cheie, atât în formarea propriei echipe, dar și în înțelegerea și în surprinderea oaspeților. De asemenea, curajul este important, să nu te lași influențat de frica de eșec, de frica de birocrație, de frica de feedback negativ… Am învățat și am reușit de multe ori să transformăm provocările în oportunități, iar cel mai bun exemplu a fost re-startul pe care l-am dat după lockdown, acela fiind punctul în care businessul ATRA s-a reinventat.