Ne face mereu plăcere să revenim în dialog cu Camelia Dinu și să urmărim, pas cu pas, evoluția Școlii de Dans SobiS. De-a lungul timpului, am vorbit despre muncă, perseverență, competiții internaționale și despre cum pasiunea poate deveni o profesie solidă. Astăzi, într-un moment cu adevărat special – anul în care SobiS se apropie de borna impresionantă de 30 de ani de existență – reluăm conversația pentru a privi înainte. Am discutat cu Camelia despre direcțiile anului 2026, despre maturitatea unui brand construit cu răbdare și despre cum se clădește performanța pe termen lung.
Portal Management: Camelia, am vorbit de-a lungul timpului despre începuturi, provocări și reușite. Dacă te uiți acum la parcursul SobiS, ce simți că s-a sedimentat cel mai puternic în acești ani?
Camelia Dinu: Dansul – ca formă de mișcare și proces educativ, dar și terapeutic, dezvoltarea fizică armonioasă pentru toate categoriile de vârstă și nivel de pregătire, formarea unei grupe/echipe de performanță cu care ne mândrim, predarea la clasă a diferite stiluri de dans, adaptându-ne cerințelor, dar și noutăților ce apar pe piață și se cer la sală.

P.M: Apropierea pragului de 30 de ani aduce, inevitabil, un moment de bilanț. Ce crezi că a rămas neschimbat în ADN-ul școlii, indiferent de context sau generație?
C.D: Dăruirea și pasiunea mea pentru dans, bucuria de a transmite mai departe copiilor/tinerilor tainele acestei discipline/arte, punându-mi amprenta personală în abc-ul formării altor caractere, dorința de a inspira, și de ce nu, de a mă urma ca model; disciplina și punctualitatea; organizarea de evenimente și spectacole cu tematică pentru copii și nu numai; participarea la competiții și perfecționarea mea ca, coregraf/antrenor participând la workshop-uri, convenții de dans/fitness.
P.M: Cum te-a schimbat, ca lider și antreprenor, acest drum de trei decenii?
C.D: Am crescut, în timp, nu am rămas aceeași – am învățat, am studiat, m-am adaptat odată cu provocările apărute pe parcurs – schimbarea generațiilor, lipsa disciplinei, aparația pandemiei și depășirea acesteia cu sesiuni în online, provocările și popularitatea dansurilor de pe TikTok, un nou curent/stil de dans – K-pop cu vibe coreean.
Ca lider, am rămas același om cu valori și principii sănătoase, zic eu, cu aceleași trăsături la bază – disciplină, organizare, voință, determinare, dăruire.

P.M: Privind spre 2026, care sunt principalele direcții pe care vrei să le consolidezi în activitatea Școlii de Dans SobiS?
C.D: A) Avem o grupă de performanță cu care ne desfășurăm activitatea foarte bine, cu reale progrese ale copiilor ce se autodepășesc și pentru care, de cele mai multe ori, nu există ”nu pot „, ci doar ”mai încerc”, cu reușite și locuri pe podium de care sunt mulțumiți.
B) Mi-aș dori o grupă cu care să realizez ca pe vremuri sport de masa; dans pentru fiecare, la care să nu se pună accent pe performanță și la care copiii, indiferent de pregătirea fizică și categoria de vârstă, să practice în ritmul și voia lor, de plăcere, la liber, diferite stiluri de dans care să le aducă bucurie.

P.M: Ce loc ocupă performanța competițională în această etapă de maturitate a școlii și cum se îmbină cu formarea pe termen lung a elevilor?
C.D: Așa cum aminteam mai sus, avem o echipă de performanță – StaRS Team – care este vizibilă și prezentă la competiții naționale, internaționale, unde predarea se face la un alt nivel, unde există o muncă intensă, dar și satisfacție pe măsura pregătirii și a orelor de antrenament altfel, specific, unde se pune accent pe o bună pregătire fizică și tehnică, reguli stricte, implicare atât din partea sportivilor, dar și a susținătorilor acestora – părinții.
P.M: Pe măsură ce școala crește, cum reușești să păstrezi echilibrul între structură, disciplină și acel spațiu creativ care face diferența?
C.D: Acest echilibru este păstrat prin stabilitate, disciplină, motivație, o rutină benefică și concentrare pe obiectivele propuse la început de an școlar, depășirea situațiilor dificile – posibile accidentări, stress, presiunea obținerii unui loc bun sau a calificării în competiții, emoția, lipsa de concentrare, alte stări care inhibă creativitatea, dar și progresul sportivului, al echipei, a coregrafului în cele din urmă.
În astfel de cazuri, ne ajută colaborarea cu un specialist, în speță, un psiholog sportiv care se poate ocupa de aceste aspecte, care să ducă la creșterea performanței sportivului, dar și a echipei.
P.M: Ce tip de proiecte sau inițiative îți dorești să dezvolți în 2026 pentru a aduce un plus de valoare comunității din jurul SobiS? Care sunt, la început de an, obiectivele pe care le vei măsura în luna decembrie?
- Stabilirea unui program de antrenament constant, eficient, intensiv de 3, chiar 4 ședințe pe săptămână, în cazul copiilor ce fac performanță, cu concentrare pe tehnică, elemente mult mai complexe etc.
- Consolidarea coregrafiilor învățate în toamnă cu accent pe ritm, muzicalitate, sincronizare, tehnică pentru reușită și dobândirea unor locuri bune și foarte bune pe podium
- Ore suplimentare pentru mobilitate și forță – pregătire fizică
- Clase de teatru cu profesori de specialitate unde să învețe despre capacitatea de a transmite emoția prin mișcare – expresivitate, mimică, gestică, cultivarea simțului estetic și formarea unui caracter frumos.
!!! Având în vedere vârsta pe care o împlinim, respectiv 30 de ani de SobiS Dance, îmi doresc un spectacol aniversar susținut la Teatru de revistă Constantin Tănase, la care să fie prezenți copiii ce participă azi la clasele de dans, iar, ca invitați speciali, copiii (azi tinerii) din generațiile de altă dată.
Vom încheia anul școlar 2025-2026 cu o deplasare și participare la o competiție internațională – Barcelona, Lloret de Mar.

P.M: Dacă ar fi să definești anul 2026 printr-un singur cuvânt sau o singură idee pentru SobiS, care ar fi aceea și de ce?
C.D: Nu pot defini într-un singur cuvânt tot ceea ce am dobândit în acești ani!
Împlinire – îndeplinirea visului unui copil cu gânduri mărețe.
Recunoștință – pentru toți acei copii, părinți, bunici care au avut încredere în munca mea, în acțiunile mele.
P.M: Ce mesaj ai pentru antreprenorii și liderii care urmăresc parcursul tău și care cred că succesul se construiește în timp, nu peste noapte?
C.D: Pas cu pas, ambiție, perseverență, răbdare, adaptabilitate – cu aceste ingrediente, nu poți da greș!






Anca Stoenescu – Cufǎrul cu emoții - „Orice poți visa, cu credință, acțiune și perseverență poți realiza!”
Curs lucrător de tineret București 9 Mai - 15 Iunie 2025
Camelia Dinu - Școala de Dans SobiS - Interviu Viena 2025
De ce nu ai timp liber (și cum să îți organizezi viața ca să ai)?